In ultima vreme nu am mai scris. Mi-a fost frica sa imi exprim gandurile ce imi invadeaza mintea pentru ca odata ce le materializam nu mai reprezentau cuvinte ce imi alearga prin mine, deveneau fapte. I guess my denial never ends.
M-am dezbracat de amagirea din timpul zilei, de zambetul fals si de partea plina a paharului si m-am uitat in oglinda. There I was, facing my emptiness. Ma priveam si nu vroiam sa recunosc ceea ce vad – nimic. Asa cum eram in momentul respectiv, goala, am fost de fapt tot timpul, doar ca inauntru.
Primii pasi catre ‘vindecare’ este recunoasterea. Cu ura, recunosc tot ce se intampla in jurul meu, tot ceea ce se intampla in sufletul meu – dar care-i pasul urmator? Cum pot sa umplu golul din mine pentru intotdeauna?
In schimb, m-am imbracat cu tricoul lui pe care l-am spalat de atatea ori – dar mirosul lui a ramas intotdeauna cu mine.
