Am descoperit un nou truc.
Mi-am dat seama ca eu constientizez toate dramele mele emotionale dupa ora 24:00. La ore tarzii si intunecate cred ca creierul secreta o substanta dubioasa care declanseaza tot felul de intrebari si nedumeriri in legatura cu viata mea care nu fac altceva decat sa imi complice viata fara nici un sens. But now, i know how it works.
O sa incep sa ma culc mai devreme, sa evit posibilele drame nocturne pe care as putea sa le dezvolt. Punct.
Cu riscul de a suna cliseic, ascultam o melodie care se numeste ‘stare into the sun’.
Atunci mi-am dat seama ca asa e iubirea. Cel putin asa o vad acum. Vrei sa te uiti la soare, sa il privesti, pentru ca soarele te lumineaza, iti ofera caldura – dar in acelasi timp nu poti sa te uiti prea mult la el pentru ca dupa aia te dor ochii si daca insisti poti sa ajungi cu afectiuni si mai grave. Nobody wants that.
Soarele iti ofera o stare de spirit vesela, plina de energie, zambetul e mai usor de conturat atunci ca e soare afara, apropierile vin mai natural, povestile de dragoste se aprind mai repede sub lumina soarelui. Dar asta e problema, daca te expui prea mult la el, te arzi.
Cunoastem riscurile si nu stam non stop sub lumina soarelui si daca stam, avem grija sa ne dam cu lotiune. Si cu cat ai mai mult contact cu soarele, cu atat stii mai bine cum sa negociezi cu el. Inveti trucuri, stii cum sa te protejezi mai bine, ii aflii tehnicile si stii cum sa le fentezi.
But we love the sun…
Mereu mi l-am imaginat pe D-zeu stand undeva pe un norisor alb razand cu lacrimi in timp ce se uita in jos, la umanitatea care se chinuie sa guste fericirea.
Nu stiu cum se face dar de fiecare data cand incerc sa rezolv ceva, problema devine si mai grea. Oricat as incerca sa iau deciziile care aparent ar simplifica lucrurile, de fapt le complica. Si le complica, nu gluma.
Cand eram mica nu intelegeam de ce toata lumea se planga ca viata e prea scurta. Nu puteam intelege cum o viata de aproximativ 60-70 de ani nu ii e de ajuns unui om ca sa-si traiasca viata, sa isi indeplineasca visele, sa nu aiba regrete la sfarsitul vietii. Dar acum, incep usor usor sa inteleg toata agitatia. In decursul vietii luam atatea decizii care ne influenteaza apoi restul vietii si de cele mai multe ori le luam pe cele gresit pe care mai apoi am vrea sa le refacem. But life doesn’t work that way, doesn’t it? Luam decizii gresite una dupa alta si cu cat crestem deciziile sunt din ce in ce mai gresite si cu o influenta mai mare asupra noastra. Ar trebui sa exista o comisie care sa ne ajute sa luam deciziile potrivite. Just a thought.
I wanna make the right decisions. I wanna be happy about them.
Am avut azi o intalnire cu un tip ca sa ii prezint o propunere de proiect. Toate bune si frumoase, i-am explicat la ce m-am gandit dar apoi m-a intrebat ceva ce m-a pus pe ganduri : ” Tie ce iti iese din asta?”
Trebuie intotdeauna sa ne iasa ceva ca sa vrem sa facem ceva? Am ajuns in stadiul in care motivatia este atat de esentiala incat nu putem face nimic fara ea?
Desi nu trebuia, intrebarea care mi-a pus-o m-a facut sa ma simt dubios. Pentru o clipa am avut impresia ca eu eram cea ciudata – ca as vrea sa fac ceva fara sa am vreun scop material – si nu el ca gandeste asa.
weirdo.
Am avut un gand azi noapte. Urma sa ma trezesc de dimineatsa cu un nou spirit, cu o noua atitudine, cu un nou zambet pe fata. In schimb, m-am trezit aceeasi persoana, cu aceleasi ganduri scurgandu-se in minte, cu aceleasi intrebari fara raspuns care ma bantuie.
In momente de genul, as vrea sa pot prelungi somnul cat mai mult…
Ma tot plangeam ca nu prea pot sa scriu atunci cand sunt fericita. Well, let’s give it a try.
A inceput sa ninga, nu e exact ideal avand in vedere ca nu-mi place iarna dar un ceai cald, o tigara si muzica ma fac cumva sa uit de frigul teribil de afara. Proiectele pe care le aveam in plan incep sa se contureze. Incerc totusi sa nu fiu extrem de entuziasmata ca sa evit deprimarea de dupa in cazul in care nu ies lucrurile asa cum am vrut. Dar sunt incantata – parca incep sa gasesc sens in tot ce se intampla in jurul meu si sa apreciez cumva prezentul.
Imi pare rau, mai mult de atat nu pot sa ma exprim. I’ll try harder next time (soon, hopefully).
