never ending notes

In spiritul socializarii in acest oras, am iesit in oras azi. Da, cu oameni. In ciuda oboselii cauzate de incercarile de a socializa, concertul a fost exact cum imi imaginam. Am avut din nou sentimentul ala dubios pe care nu mi-l pot explica: un mixt intre fericire la auzirea muzicii si tristete/melancolie datorita versurilor si ritmului melodiilor.

As vrea sa ma pot casatori cu muzica. Nu are deloc pretentii si se muleaza dupa starea pe care o am. Daca vreau sa ma simt fericita, muzica va face asta. Daca vreau sa ma inec in lacrimi, muzica e acolo din nou.

Will you marry me?

(pe drum spre casa aveam atatea idei pe care vroiam sa le scriu si acum mi-au ramas doar gandurile astea…)

bleah

Fiecare persoana cu care avem contact ne da cate o stare de spirit. Unii oameni ne inveselesc, unii ne dau curaj, unii ne plictisesc, unii ne scarbesc, unii ne dau sperante, si asa mai departe. Si e bine atunci cand primim stari de bine, dar cand ne lovesc cu tot felul de trairi proaste…

Cu totii avem pretentii inalte, cu totii vrem respect si ganduri bune, toata lumea vrea dar nimeni nu da. De ce oamenii se asteapta sa fie tratati bine cand ei la randul lor nu dau doi bani pe ceilalti din jur? Suntem cu totii niste copii retardati.

Am intalnit o persoana care imi transmite numai vibe-uri proaste. Ma indispune, ma scarbeste, imi da sictir si nervi.  Este o persoana pe care daca nu a fi obligata sa il vad, l-as ocoli la fiecare colt de strada. And what sucks, e ca imi ramane starea asta pentru tot restul zilei, ca un vibe prelungit.

Acestea fiind zise, ma indispune si acest post.

asteptari

E o zi absolut obisnuita. In schimb, ma trezesc cu anumite asteptari. Sper ca o sa se intample ceva frumos, ceva neobisnuit, ceva ce ma va face sa zambesc. Sper ca ceva se va ivi care o sa ma scoata din starea asta. Si nu e ok sa ai asteptari pentru ca daca nu se implinesc, you get punked.
Am plecat cu privirea in jos si am reusit sa prind momentul cand ai ezitat sa inchizi usa dupa mine. M-am facut ca nu am vazut sperand din toata inima ca vei veni dupa mine sa imi soptesti ceva care sa ma faca sa zambesc. Si aud totul din jurul meu mult mai tare, tresarind la fiecare zgomot sperand ca de fapt sunt pasii tai in spatele meu. Incetinesc mersul gandindu-ma ca ma vei ajunge din urma mai usor asa.
Ies din scara blocului si aud cum se tranteste usa fara ca cineva sa o mai deschida.

wind of change?!

Ma apropii de un nou capitol din viata mea. Si am o intreaga lista de intrebari in cap.
O sa ma schimb? O sa incep sa gandesc diferit si sa am alta mentalitate? O sa ma mentin pe drumul pe care mi l-am propus?
Simt cum vine valul schimbarilor din viata mea, cum va trebui sa ma adaptez la atatea lucruri noi si unele chiar neexplorate. Intr-un fel sunt nerabdatoare, pentru ca totul pare ca o noua provocare pe care va trebui sa o depasesc cu bine, dar in acelasi timp ma simt atat de confortabil in viata pe care o duc acum incat mi-e greu sa ii dau drumul. Imi vin in cap atatea momente fericite pe care le-am trait pana acum dar si momentele nasoale pe care nu le voi mai intalni de acum incolo.
Acum, in cap, in minte, in suflet, am doua adieri care se lupta incontinuu. The good and the bad. dar nu asa a fost mereu? Lupta dintre bine si rau? Incepand de la basmele in care credeam cand eram mica pana la deciziile pe care a trebuit sa le iau de-a lungul vietii. O sa am mereu alternative dar pana la urma ideea in alegeri e ca dupa aceea sa nu ma uit inapoi si sa regret.
may the changes be good.

condamnat la singuratate

Ne oprim vreodata din a fi singuri?

Sentimentul meu de nesinguratate a fost dintotdeauna limitat. Egoismul meu il vrea, il vrea tot timpul, il vrea lipit de mine, il vrea in lupta continua cu singuratatea mea. Pentru ca indiferent ce as face, at the end of the day I still end up alone.
Vom fi intotdeauna singuri, inconjurati de mii de oameni nepasatori care trec pe langa noi ca si cum nu am exista. Noi insine suntem cel mai bun prieten al nostru desi de cele mai multe ori nu ne intelegem propriile reactii, gandiri, sentimente, avem siguranta ca eu nu am cum sa ma parasesc pe mine atunci cand am nevoie.
O sa ma contrazici, o sa-mi zici ca eu mi-o fac cu mana mea. Dar te rog, gandeste-te bine. Fa un ansamblu al vietii tale. Sunt sigura ca ai avut momente de singuratate, si nu putine. Indiferent cat de activa e viata ta sociala, poate ca nu numai ai momente de singuratate ci chiar le vrei. Din punctul meu de vedere, o sa pot zice ca nu ma simt singura in momentul in care inainte sa adorm, ultimul meu gand va fi ca “Fuck it, i’m happy.” Si un zambet pe jumatate sincer, pe jumatate diabolic se va impregna pe fata mea.
Cu alte cuvinte, nu vreau sa transmit nimic prin postul asta. Singuratatea e normala, cu totii avem parte, nimeni nu e scutit de acest mirific sentiment. Nu voi incerca neaparat sa scap definitiv de ea, ci mai degraba sa o atenuez si sa invat sa traiesc cu ea.

Si ca raspuns la intrebarea de la inceput, Nu, nu incetam niciodata sa fim singuri.

oneG

“nu negocia cu un prints al strazilor, fiindca iti poti pierde inima.”
“I am Mr. PIG.”
“Maine mergem la film, sigur.”
“ursulets panda.”
“Ne uitam la astia care se duc in Embassy.”
“Nu mai suport, vreau sa plec din tara…”
“Mergem la Soparla?”
“Vrei tigara?”
“PR-ul strazii.”
“Ne vedem in Circ. Sau de fapt, vino la Gradina Icoanei. Vino sus. “
“I <3"
"Uite, vezi ce fac pentru fundul tau? Imi sacrific geaca de piele."
"Vrei?"
"Sunt pe motoare, vino cu bicla pana aici."
"Mergem in Berceni sa facem poze."
"Esti a treia."
"Mi s-a descarcat telefonul."
"Te-ai plictisit,nu?"
"Pupa-ma."
"Te vreau pe tocuri."
"Spargem seminte in Cismigiu."
"E panica?"
"Ne prefacem turisti in fata Casei Poporului."
"Vreau sa mergem undeva numai noi doi, in Brasov, numai noi doi."
"Pleci? Mai stai."
"Hai sa luam lumina."
"Vezi? M-am gandit si la tine, ti-am pastrat un mic."
"Mergem in Herastrau sa mancam vata pe bat."
"Se vede, ai stat 18 minute."
"Sper ca ai murit sau te-a prins garda de ai avut telefonul inchis."
"Sunt pe scm, hai afara."
"Haide-ti domnisoara."
"Am trecut prin multe,panda."
"Roz, rooooz."
"Fa-mi ma si mie o poza cu changchingchao."
"Acum am ajuns, serios, acum vroiam sa te sun."
"Scoate-ti tot dresul."
"Esti suparata rau, nu?"
"Ce-mi place cand ma mangai asa."
"Vin sa te vizitez in Londra."
"Te-ai dus tu repede jos cu baietii la desenat."
"Mai adu-mi apa, te rog."
"Facem business cu tricouri?"
"Becks Lemon?"
"Mancam la La Mama."
"Ah, salteaua cu capcane."
"I-am dat tricoul cu urmasii."
"Mergem si la concert."
"M-a sunat fosta."

puteam fi..

Eram mica, mica;ma luai in brate si eram linistita, the safest place were your arms.
Ma alintai si te jucai cu mine. Vroiam sa te vad zilnic, renuntam la tot pentru o ora in plus, fugeam ca sa iti prind o privire, plangeam cand realizam ce simt.

Puteam fi … orice. Dar pana sa renunts eu la tot pentru tine, ai renuntat tu la mine.

let’s die

As vrea sa mor, asa doar de curiozitate. As vrea sa stiu cum e sa mori, ce e dincolo de viata, daca merita tot efortul pe care il depunem de-a lungul vietii mergand dupa motto-ul ” viata e scurta, bucura-te de tot”. Cine stie, poate moartea, cea de care ne e atat de frica si de care ne ferim cu totii atat de mult, e de fapt de mii de ori mai fericita decat viata actuala. Parca imi si imaginez oamenii care au murit cum stau cu burta la soare razand cu lacrimi uitandu-se in jos la spitale facand misto de toti doctorii care incearca sa salveze vieti, zambind pe sub mustati : ” Muhaha, ce prosti sunteti ca nu vreti sa muriti!”

Oamenii mor de secole intregi, si totusi noi nu putem sa ne obisnuim cu moartea. Cand ne gandim la moarte, automat ne vin in cap imagini sumbre, triste, negre. De ce? Cine stie de ce taram cu soare, bere si tigari dam dupa ce plecam plecam pe lumea cealalta? De fapt, suntem cu totii niste egoisti, suntem tristi la moartea cuiva pentru ca ne gandim la noi insine, la cat de mult o sa ne lipseasca persoana respectiva ci nu la ce a pierdut Cutarescu din placerile vietii.

Nu ai bani, nu ai familie, nu ai un acoperis deasupra capului, cu alte cuvinte, nu ai nimic. Si totusi oameni de genul sunt mii pe lumea asta. Si ma tot gandesc ca eu daca as fi fost in locul lor, cel mai probabil m-as fi sinucis. Oare ce ii tine? Religia sau speranta ca se va intampla totusi ceva care sa le schimbe cursul vietii?

Deja devin dubioasa, ce dracu, vorbesc despre moarte si sinucidere.

focus-pocus

Ma transformi. Ma faci sa imi doresc sa fiu doar cu tine. Ma faci sa vreau sa plec undeva departe numai cu tine, undeva unde nimeni nu ma cunoaste si unde telefoanele nu suna, undeva unde numai eu pot sa ma bucur de tine. Nu demult, mi se parea o idiotenie asa mare cliseul din toate filmele de dragoste in care cei doi vor sa fuga impreuna in lume. Dar nu, as vrea, as vrea sa fug departe cu tine, sa stam pe o plaja pustie, cu o tigara in mana dreapta si mana ta in mana mea stanga. Sa ne bronzam si pierdem toata ziua vorbind despre fel de fel de prostii.

Ma faci sa vreau sa renunt la tot.

semiintuneric

Ma asez pe scari si trag primul fum. Ma invaluie gandurile si refac toate momentele, alea scurte in care ai reusit sa ma faci sa ma simt speciala si iubita. Mi-ai adus aminte ca pot sa fiu fericita si cat de dependenta sunt de persoane, de afectiune. Cat de mult as vrea sa dau la o parte singuratatea, regretele ca nu pot obtine mai mult. Cat de mult vorbesti, dar totusi nu vreau sa te opresc. Cat de mult as vrea sa imi dau doua palme ca sa ma opresc dintr-un vis care nu are happy ending dar care totusi vreau atat de mult sa il visez. Si stiu ca nu e bine, stiu ca sunt naiva si ca sperantele mele se vor narui dar totusi, vreau sa ma dau singura cu capul de pereti. Pentru ca pentru mine, intre noi a fost mereu ceva, un ceva pe care nu am putut sa mi-l explic, o legatura dubioasa care m-a tinut mereu langa tine. Dar probabil ca doar pentru mine e asa.

Si undeva acolo, intr-un loc ascuns si intunecat, sper cu prostie ca iti sunt speciala, ca si tu te gandesti la mine.